Cursurile de teatru:
Dacă intri in trupa de teatru Piticoţii Veseli a Grădiniţei Arlechino cu siguranţă vei deschide poarta magică spre lumea fascinantă a personajelor de poveste, vei fi chiar tu unul dintre ele si vei învăţa sa fii comunicativ, spontan, atent, implicat, generos. Pe de altă parte exerciţiile de dicţie făcute aproape in joaca te vor face sa vorbeşti mai corect iar unele defecte de vorbire vor fi îndreptate aproape fără ca tu sa-ţi dai seama. Exerciţii de coordonare, de orientare, de atenţie, dar si multe dramatizări ale unor povesti atât de dragi ţie, costume, păpuşi te aşteaptă sa te joci si să devii chiar tu prinţul sau prinţesa pe care le îndrăgeşti atât de mult !
Cursurile de dans:
Înseamnă pentru copii îmbunătăţirea motricităţii, coordonarea mişcărilor, dezvoltarea armonioasa a corpului, sănătate, muzică si distracţie in acelaşi timp.
Cursurile de karate:
Artele marţiale nu înseamnă neapărat agresivitate. Ele cuprind o multitudine de exerciţii fizice şi
psihice folositoare la dezvoltarea armonioasă a trupului şi a mintii, sporesc încrederea in sine,
disciplina precum şi dezvoltarea motricităţii. Toate acestea într-un cadru relaxant şi interactiv.
Galerie
Cursurile de pian:
Arta muzicală constituie un limbaj, un mijloc universal de exprimare a sentimentelor şi ideilor cu ajutorul
sunetelor, de care se serveşte din cele mai vechi timpuri întreaga omenire. Prin urmare, înclinaţiile, aptitudinile
muzicale ar trebui descoperite de la o vârsta căt mai frageda, pentru a fi cultivate într-un mediu prielnic, sub
îndrumarea unor pedagogi capabili sa dezvolte vocea, auzul, muzicalitatea, sensibilitatea, gândirea, imaginaţia şi
memoria muzicală a fiecărui copil.
Cursurile de engleza intensive:
Se fac suplimentar cu un profesor vorbitor nativ al limbii engleze.
Cursurile de germana si spaniola:
Trezesc in copii interesul de a învăţa să comunice şi într-o alta limba decât cea materna. Modalitatea de desfăşurare este cea a jocurilor, a imaginilor, a CD-urilor audio si video.
Parcul Lia Manoliu - izvor de sanatate pentru copii gradinitei Arlechino. Cursurile de înot sunt desfăşurate la bazinul de înot "Lia Manoliu" unde copii devin mici delfinaşi in jocul lor cu apa. Galerie
Cursurile de tenis au loc în perioada de primavara şi vara pe terenurile de tenis din parcul Lia Manoliu iar pe durata iernii pe un teren acoperit. Galerie
Cursurile de patinaj si role se desfasoara la patinoarul "Mihai Flamaropol", în parcul Lia Manoliu.



